O cursa nebuna, nebuna de tot

FORMULA 1 Circuitul de la Nurburgring a oferit duminica una dintre cele mai spectaculoase curse de Formula 1 din ultimii ani. Cele doua reprize de ploaie au decis practic invingatorul si ne-au oferit cateva acrobatii ale monoposturilor pe o pista plina de apa.

Inspiratia lui Winkelhoch

Cu numai cateva minute inainte de debutul cursei, meteorologii au anuntat ca urma o repriza de ploaie. Cu toate acestea, singurul pilot care a optat la start pentru cauciucuri de ploaie a fost debutantul absolut Markus Winkelhock. Dupa inceperea ploii, acesta a reusit performanta de a conduce in cursa pentru cateva tururi, dupa ce restul pilotilor au intrat la boxe. Daca tactica era aplicata de un pilot de la o echipa de top, acesta ar fi devenit probabil principalul favorit in cursa.

Primul viraj, sub apa la propriu

La scurt timp dupa inceperea ploii, primul viraj s-a umplut practic de apa si miliaone de (tele)spectatori au fost martorii unui incredibil lant de iesiri in decor: Button, Sutil, Hamilton, Rosberg, Davidson, Speed si Liuzzi au derapat si s-au lovit de parapetii de pe margine. Mai mult, italianul a intrat in tractorul sosit la fata locului pentru a-i ajuta pe “sinistrati”.

Take Me Up and Put Me Down!

Dupa excursia pe pietris, Hamilton a reintrat in pista intr-un mod cu totul original. Tractorul a ridicat monopostul McLaren cu tot cu Hamilton, l-a indepartat de zona periculoasa, l-a pus pe pamant intr-un loc sigur si liderul clasamentului si-a reluat cursa. Cu toata simpatia pe care o am pentru acest pusti minune, cred ca Hamilton nu ar fi trebuit sa mai aibe dreptul de a continua cursa dupa o asemenea revenire pe pista. Lewis ar trebui sa-i trimita un buchet de flori sotiei acelui tractorist care l-a ajutat sa revina pe pista.

Alonso, regele ploii

Cu numai 8 tururi inainte de final, Massa se indrepta spre a treia victorie consecutiva a Scuderiei Ferrari, secondat de Alonso Insa, pentru ca lucrurile ar fi fost prea simple, ploia si-a facut din nou aparitia. Au urmat firestile intrari la boxe si distanta dintre Felipe si Fernando s-a redus la 1.2. Dublul campion mondial a avut ocazia de a-si dovedi maistria pe pista umeda, ajungandu-l repede din urma pe brazilian si reusind, in cele din urma, sa-l depaseasca.

Alonso obtine astfel prima victorie dupa succesul repurtat la Monco la sfarsitul lunii mai si se apropie la numai 2 puncte de Hamilton in clasamentul general. In acest timp, Massa a demonstrat din nou (oare pentru a cata oara?) ca nu are stofa de campion.

Cateva concluzii

Pentru Hamilton, acest weekend a fost greu. Pentru prima oara, britanicul nu s-a clasat pe podium si, mai mult decat atat, nu a castigat niciun punct. A castigat, in schimb, experienta pe un circuit plin de apa. Coechipierul sau, Fernando Alonso, da semne clare ca nu renunta la lupta si, dupa victoria sa de astazi, tensiunile dintre cei doi vor cunoaste, probabil, noi limite. Cat despre Ferrari, desi Massa s-a distantat la 7 puncte de Raikkonen, cred ca tot finlandezul ramane principalul adversar al celor de la McLaren.

Lupta pentru titlu devine astfel tot mai pasionanta pe masura ce ne apropiem de finalul sezonului. Ar fi pacat ca FIA sa strice atmosfera depunctand McLaren in clasament la Congresul de pe 26 iulie de la Paris.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: