Eleanor, masina solara de curse de la MIT

O echipa de cercetatori de la MIT a prezentat oficial Eleanor, o masina de curse propulsata exclusiv pe baza energiei solare.

Realizata de echipa Solar Electric Vehicle din cadrul prestigioasei universitati MIT, Eleanor este o masina de curse realizata din fibra de carbon cu o valoare de piata de 243.000 de dolari. Cercetatorii au avut nevoie de 6 luni pentru a realiza designul masinii inainte de a o testa in tunelul de vant al companiei Ford.

Unul dintre elementele esentiale ale unei masini solare il reprezinta eficienta aerodinamica, in functie de aceasta bateriile solare putand avea o durata de viata mai mare. Potrivit testelor realizate de cei de la MIT, coeficientul de rezistenta la frecarea cu aerul al lui Eleanor este de numai 0.11, masina fiind astfel mai eficienta din punct de vedere aerodinamic decat un Toyota Prius, cel mai cunoscut model hibrid din lume.

Aceasta performanta este realizata cu ajutorul a 580 de celule solare fabricate din silicon de compania Sun Power, acestea ocupand o suprafata de 6 metri patrati. Cei 1200 wati dezvoltati sunt stocati intr-o baterie de 32 kg cu un consum de 6 KW pe ora. Energia dezvoltata de cele 693 de celule Li-Ion ale bateriei este astfel suficienta pentru parcurgerea unei distante de circa 300 km. Propulsia este asigurata de un motor de 10 cai putere, iar viteza maxima a masiniii ajunge la 145 kmph.

Daca va intrebati cand veti vedea o astfel de masina pe strada, este bine sa aflati ca Eleanor va participa in acest an la a zecea editie a competitiei World Solar Challenge, ce se va desfasura in Australia pe o distanta de aproape 3200 km.

Chiar daca un astfel de proiect are sanse minime sa devina un produs fabricat in masa, inovatiile prezente pe Eleanor pot reprezenta un punct de plecare pentru dezvoltarea tehnologiilor care vor sta la baza viitoarelor modele electrice de serie.

01-eleanor

02-eleanor

03-eleanor

04-eleanor

Sursa: Wired

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: